Alocuțiunea Primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la Gala de deschidere a Conferinței Diaspora în cercetarea științifică românească
Doamnelor și domnilor,
Stimați invitați,
Sunt extrem de onorat să întâlnesc, la un loc, atâtea personalități din domeniul cercetării, oameni cunoscuți, apreciați și respectați de lumea științifică.
Mă bucur să vă văd acasă, împreună, să văd în România elitele românești de peste hotare.
Vă mulțumesc că ați răspuns invitației. Bine ați venit la Palatul Victoria!
Astăzi este o zi importantă pentru cercetarea românească: pentru că avem această reuniune, dar și pentru că de dimineață am participat la începerea lucrărilor Centrului de inginerie de la Titu al firmei Renault Technologie Roumanie.
Acest proiect arată că România poate avea un cuvânt de spus nu numai în producția de automobile, ci și pe partea de concepție, intrând astfel în circuitul țărilor care produc și furnizează inovare în domeniul auto.
Acum, seara, am șansa să vă întâlnesc pe dumneavoastră, la Gala de deschidere a Conferinței Diaspora în cercetarea științifică românească.
Am dorit să organizăm acest eveniment ca semn de apreciere pentru cercetătorii români de pretutindeni.
Ne dorim să impulsionăm colaborarea dintre școala românească de cercetare și exponenții săi cei mai de succes, apreciați la nivel mondial. Doamnelor și domnilor,
Știm cu toții că trăim într-o lume a schimbării permanente, a provocărilor. Cunoașterea, competitivitatea și calitatea socială sunt obiective pe termen lung ale fiecărei țări.
Știința și inovarea sunt motoare ale economiei, progresului și competitivității, ale căror rezultate se văd însă în timp și care au nevoie de toată atenția.
Ceea ce sădim astăzi în cercetare, poate produce roade după câțiva ani.
Trebuie înțeles că în cercetare, investești și te implici foarte mult pentru a obține în timp rezultatele așteptate.
Ca prim-ministru am înțeles acest lucru. Pentru Guvernul pe care îl conduc cercetarea științifică este una dintre priorități. Dovadă este majorarea consistentă, de la an la an, a sumele alocate cercetării și inovării, precum și schimbările pe care le-am determinat în acest domeniu.
Alocația din fonduri publice pentru domeniul cercetării a crescut de la 0,2% în 2004, la 0,7% în 2008. Însă, trebuie să țineți cont de evoluția Produsului Intern Brut, astfel încât astăzi fondurile alocate cercetării reprezintă un miliard de euro, ceea ce nu înseamnă puțin pentru o țară cum este România. Vom majora în continuare alocațiile bugetare pentru cercetare în așa fel încât să ne atingem obiectivul stabilit prin Strategia Lisabona, de cel puțin 1% din PIB pană în 2010, iar ulterior 3% din PIB.
Acest lucru înseamnă nu numai fonduri publice, ci și atragerea de fonduri private.
O altă precizare importantă: 80% din fondurile publice pentru cercetare și dezvoltare se alocă pe proiecte, ceea ce este un pas important în promovarea competitivității.
De interes pentru dumneavoastră, cercetătorii români stabiliți în străinătate, este faptul că există cadrul creat pentru colaborare, pentru a realiza proiecte în România, împreună cu colegii dumneavoastră români și străini, în Universități, în institute de cercetare, la Academia Română. Vă așteptăm ca parteneri în proiectele de cercetare din România!
Aș vrea să adaug că avem o Strategie Națională în domeniul Cercetării, Dezvoltării și Inovării, valabilă până în 2013 și avem ca obiectiv dezvoltarea parteneriatului dintre mediul de afaceri, universități și institutele de cercetare.
Am susținut și promovat programe consistente pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare, inovare și tehnologie. Vă dau câteva exemple. A fost autorizată funcționarea a 4 parcuri științifice și tehnologice în București, Iași, Timișoara și Galați și au fost lansate 31 de platforme tehnologice la nivel național, în corelare cu cele existente în plan european.
Dincolo de aceste aspecte, rămâne problema pe care nu numai România o are: resursa umană.
Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, există o deschidere extraordinară pentru tinerii cercetători. În perioada 2008-2013 vor fi peste 12.000 de burse de doctorat finanțate din fonduri europene, cu stagii de pregătire în străinătate.
Acești tineri vor merge în proiecte comune, pe teme de interes științific și vor putea contribui astfel la stabilirea unor legături între laboratoare din țară și din străinătate.
Mulți ani am asistat și încă mai asistăm la ceea ce s-a numit procesul de drenare a creierelor.
Am văzut cum minți strălucite au părăsit țara pentru a merge în state unde munca lor a fost mai apreciată și mai bine plătită.
Sper ca România, prin dinamica sa, să convingă de posibilitățile de a forma și de a oferi condiții competitive pentru cercetare. Am parcurs pași importanți, însă pentru a-i fructifica este imperativ:
1. Să continuăm finanțarea susținută a cercetării și inovării, responsabilitate ce revine Guvernului și instituțiilor publice.
2. Să obținem implicarea dumneavoastră, a cercetătorilor români din țară și din străinătate, în ceea ce înseamnă dezvoltarea României.
Talentul, expertiza și legăturile dumneavoastră științifice pot face România un punct important de referință pentru lumea cercetării internaționale.
Pot contribui la o mai bună legătură între știință și inovare, cercetare publică și mediul de afaceri.
Cred că România poate deveni o destinație științifică și tehnologică de interes.
Mă gândesc la un nou proiect și sper să mă sprijiniți: Un proiect care să aibă în vedere înființarea de centre de cercetare și inovare pentru copii și adolescenți, astfel încât să le stimulăm interesul celor care au aptitudini încă de pe băncile școlii. Știu că există în alte țări astfel de centre și dau rezultate.
Vă mulțumesc încă o dată pentru prezența dumneavoastră aici, care arată că trebuie să vorbim mai des despre românii de excepție care se află în străinătate și care onorează numele României peste graniță.
România are nevoie de atașamentul, talentul și experiența dumneavoastră în promovarea valorilor românești.
Vă doresc mult succes în tot ceea ce întreprindeți!
Guvernul Romaniei - Biroul de presa - 18.09.2008