Dreptul de a circula liber pe teritoriul unui stat membru (art. 4 - 5 din Directiva 2004/38/CE)
Toți cetățenii Uniunii, deci și cetățenii români, pot ieși de pe teritoriul unui stat membru pentru a intra pe teritoriul unui alt statmembru al Uniunii în baza cărții de identitate sau a pașaportului, valabile, care atestă cetățenia acestora (în acest moment, circulația pe baza cărții de identitate nu este posibilă, pentru cetățenii români).
Membrii de familie ai cetățenilor Uniunii, membri care nu au cetățenia unui stat membru, pot ieși de pe teritoriul unui stat membru pentru a călători pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii în baza unui pașaport valabil. Dar, pentru a intra pe teritoriul unui alt stat membru, membrii de familie ai unui cetățean al Uniunii, care nu au cetățenia unui stat membru, trebuie să aibă
asupra lor fie o viză de ședere pe termen scurt, fie un permis de rezidență.
Statele membre pot cere persoanelor care au intrat pe teritoriul lor, cu îndeplinirea condițiilor menționate, să își semnaleze prezența într-o perioadă de timp rezonabilă și nediscriminatorie.
Cetățean al Uniunii: orice persoană care are cetățenia unui stat membru.
Membru de familie: soțul; partenerul înregistrat; descendenții direcți care nu au împlinit vârsta de 21 de ani sau cei care sunt dependenți și cei ai soțului sau partenerului, menționați anterior; rudele directe dependente pe linie ascendentă și cei ai soțului sau ai partenerului.
ATENȚIE!
Condițiile de călătorie în străinătate pentru minorii, cetățeni români, rămân neschimbate.
Legea nr. 248/2005 prevede că minorii români pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali.
Prin reprezentant legal se înțelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile
părintești față de minor.
Polițiștii de frontieră permit ieșirea din țară a cetățenilor români minori numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, în următoarele cazuri:
a) minorului care este înscris în documentele de călătorie ale ambilor părinți și călătorește în străinătate însoțit de aceștia;
b) minorului care este înscris în pașaportul unuia dintre părinți și călătorește în străinătate împreună cu acesta dacă
părintele însoțitor prezintă o declarație notarială a celuilalt părinte, din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective în statul sau în statele de destinație, precum și cu privire la perioada acesteia.
Declarația celuilalt părinte nu este necesară dacă părintele însoțitor face dovada că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă sau că celălalt părinte a decedat.
Nu este necesară declarația părintelui decăzut din drepturile părintești sau declarat dispărut, dacă însoțitorul face dovada în acest sens.
Minorului care este titular al unui pașaport individual și călătorește însoțit de o altă persoană fizică majoră i se permite ieșirea numai dacă persoana însoțitoare prezintă:
§ declarație notarială a ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui supraviețuitor ori a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestuia cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinație, la perioada în care urmează să se desfășoare călătoria, precum și datele de identitate ale însoțitorului respectiv;
§ certificatul de cazier judiciar;
§ dacă este cazul, documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.
Pentru alte situații, care nu au fost cuprinse în acest material, consultați site-ul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, http://www.politiadefrontiera.ro.